miercuri, 11 iunie 2014

Prezentarea grupei A de la CM 2014

BRAZILIA

Presiunea este uriaşă pe ţara gazdă a Mondialului. Suporterii sunt nemulţumiţi de cheltuielile uriaşe ale statului brazilian, iar 7% dintre brazilienii care au răspuns la un chestionar au spus chiar că nu vor susţine echipa la acest turneu final. Din punc de vedere sportiv însă, în acest moment, Brazilia se află într-un moment excelent. Dominoul a pornit în 2012, când Mano Menezes a fost demis, iar în locul său a venit Luiz Felipe Scolari. Experimentatul manager brazilian a schimbat faţa echipei, transformând un modul 4-3-3 care nu funcţiona într-un 4-2-3-1 mai conservativ, care utilizează un pressing agresiv, dar în care Neymar şi Hulk îşi pot atinge potenţialul maxim. Însă asta nu înseamnă că Brazilia nu a păstrat un stil ofensiv, marcând 54 de goluri în mandatul lui Scolari, adică o medie de 2,75 goluri pe meci.

Brazilienii speră să repete evoluţia din vara trecută de la Cupa Confederaţiilor, competiţie pe care au dominat-o categoric, câştigând finala cu 3-0 în faţa Spaniei. Însă turneul de anul trecut şi amicalele mai slabe, în care suporterii chiar şi-au huiduit echipa pentru jocul slab prestat, au arătat şi slăbiciunile echipei braziliene. În primul rând, Fred şi Jo nu par două arme suficient de puternice în avanposturi, în timp ce responsabilităţile ofensive pe care le au Dani Alves şi Marcelo, fundaşii laterali ai Braziliei, pot lăsa echipa descoperită pe tranziţia defensivă.

30 de goluri a înscris Neymar în ultimii patru ani, adică de la ultima Cupă Mondială la care a participat Brazilia



 



CROAŢIA
Naţionala croată n-a avut o campanie de calificare reuşită, în ciuda victoriei de pe teren propriu contra Serbiei, care i-a mulţumit pe suporteri. Conflictul dintre fani şi conducerea Federaţiei prezidate de Davor Suker a fost aplanat după ce pe banca Croaţiei în locul lui Igor Stimac a venit fostul internaţional Niko Kovac. În ciuda lipsei de experienţă, Kovac a implementat un sistem 4-2-3-1 care se transformă în 4-1-4-1, menit să controleze mijlocul terenului. Mijlocul este şi principalul punct forte al croaţilor, cuplul Modric-Rakitic fiind format din doi dintre cei mai buni mijlocaşi centrali ai Primerei Division.

Însă defensiv, Croaţia pare să fie fragilă. Cuplul Corluka-Lovren, deşi experimentat, pare predispus la erori, în timp ce Vida, fundaşul stânga, nu are o dublură pe post suficient de valoroasă pentru a-i pune probleme. Selecţionerul Kovac a declarat că echipa croată va ataca încă din primul minut în meciul cu Brazilia, însă presa croată susţine că formaţia va fi un mix între exuberanţa croată şi eficienţa germană, ”împrumutată” de Kovac după ce s-a născut în Berlin şi a evoluat timp de 16 ani în campionatul german.

1 meci va rata atacantul Mario Mandzukic la Mondial, fiind suspendat pentru debutul cu Brazilia






MEXIC
Prezenţă constantă la Mondial, Mexicul a fost la un pas să rateze turneul final din Brazilia, după una dintre cele mai slabe campanii de calificare din istorie. Fără idei în joc, mexicanii au plătit tribut schimbărilor dese de selecţioneri, reuşind ”performanţa” să numească patru selecţioneri în doar şase luni. Însă în mandatul lui Miguel Herrera, lucrurile s-au îmbunătăţit, mexicanii reuşind să se califice fără probleme la Mondial, după un baraj în care au trecut cu 9-3 de Noua Zeelandă. Într-un sistem 5-3-2, în care fundaşii laterali urcă aproape la fiecare fază şi trebuie să ştie să centreze, Mexicul devine o echipă extrem de periculoasă, dar şi greu de analizat. Pentru că defensiva mexicană este una extrem de experimentată şi poate fi depăşită în viteză, în timp ce mijlocul ar putea avea probleme, având în vedere că echipa lui Herrera are un singur mijlocaş defensiv, ceilalţi doi fiind box-to-box. Totodată, un alt dezavantaj ar putea fi faptul că în ultima vreme, selecţionerul a schimbat din temelii formaţia, ceea ce ar putea crea confuzie din punctul de vedere al coeziunii.
18 prezenţe la turneele finale are Mexicul, însă naţionala ”El Tri” nu a ajuns decât de două ori în sferturi






CAMERUN
Startul campaniei de Mondial a echipei africane a început cu stângul. Jucătorii lui Volker Finke au refuzat să se urce în avionul care trebuia să îi transporte în Brazilia, din cauza unei controverse privind premiul de 180.000 de euro pe jucător pe care îl doreau camerunezii dacă ar fi câştigat Cupa Mondială. Principalul atu al camerunezilor este un ax central excelent în defensivă, format din N’Koulou şi Chedjou, dar şi compartimentul ofensiv, în care experienţa lui Eto’o se îmbină cu talentul lui Aboubakar şi Moukandjo. Un alt punct forte este postul de portar, unde Charles Itandje şi-a revitalizat cariera în Turcia, devenind unul dintre cei mai buni goalkeeperi africani. În schimb, lipsa creativităţii din spatele vârfului este marea problemă a camerunezilor, care înscriu foarte greu, dovadă că niciun jucător nu a marcat mai mult de două goluri în preliminarii. Totodată, indisciplina specifică echipelor africane poate pune probleme elevilor lui Finke, având în vedere natura dură a tehnicianului german.
2 goluri au marcat Eto’o, Makoun şi Choupo-Moting, golgheterii Camerunului în preliminariile CM 2014